Abandon spre biruinţă

luni, 9 august 2010

Biografiile pe care le citim şi care ne înflacărează, biografii ale marilor oameni ai lui Dumnezeu, ne pun să ne întrebăm ce a stat la baza “succesului” lor spiritual.
Chiar şi în zilele noastre întâlnim oameni ai lui Dumnezeu pe care îi admirăm, ba mai mult care ne stârnesc dorinţa de a fi ca ei.
Ce au aceşti oameni şi nu avem noi?
Ce nu au aceşti oameni şi noi avem?
Care e secretul lor?
Cum am putea fi ca ei?
Cei ce îşi pun aceste întrebări au facut primul pas pe un drum deloc uşor, dar singurul care te face unealtă veritabilă în mâna Domnului.
Când creştinii vor să intre în şcoala lui Isus, de obicei vor să primească cât mai mult, dar Domnul are metoda Lui.
Înainte de a da, El ia ce Îl împiedică să facă un vas pe care îl poate folosi. E singura cale.
N-o face cu sila, ci aşteaptă ca noi să predăm dreptul nostru de a decide pentru viaţa noastră.
Aşteaptă să nu fie împiedicat asupra modului în care să ne modeleze.
Aşteaptă să nu fie “sfătuit” asupra locului în care să ne aşeze.
Înainte de biruinţă este abandonul: un abandon de bună voie.

Mitruţ Ştiopu

0 comentarii:

Comentariul tău

Mulţumesc pentru comentariu!