Veacul vorbelor

Cuvântul rostit de Dumnezeu este DA şi AMIN!
Întotdeauna când Dumnezeu a spus ceva s-a şi făcut acel lucru.
Rostirea Sa are putere şi autoritate şi pune lucrurile în mişcare. Nimeni nu îndrăzneşte să-I stea împotrivă şi nici nu poate. Doar omul o mai face, fie că vorbim de omul fără Dumnezeu, fie că vorbim de "homo religiosus christianus", fie că vorbim chiar de oameni care îl slujesc pe Dumnezeu.
Dacă la primele două categorii e de înţeles, pentru că şi ateul şi fariseul sunt fără Dumnezeu, e mai greu de înţeles de ce şi oameni aproape de Dumnezeu cad în acelaşi păcat.
Iată două exemple, sancţionate de Dumnezeu:
- Iov este mustrat de Dumnezeu pentru că în neprihănirea sa ajunsese să îşi caute justificarea. "Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?" ( Iov 38:2)
- Petru este mustrat de Domnul Isus pentru că a vorbit pripit despre lucruri pe care nu le înţelegea. "Petru L-a luat de oparte, şi a început să-L mustre, zicând: Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!" (Matei 16:22)

În veacul acesta în care toţi se pricep la toate la fel de bine, în acest veac al vorbelor, în veacul de aur al avocaţilor lui Dumnezeu, al sfetnicilor lui Dumnezeu şi al purtătorilor de cuvânt ai lui Dumnezeu, cu siguranţă că e nevoie să reînvăţăm tăcerea şi în această tăcere să ascultăm ce spune El.
Chiar Dumnezeu ne cheamă la aceasta şi El promite că ne va învăţa înţelepciunea.
"Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!" (Iov 33:31)
"Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea." (Iov 33:33)

Mi-aş dori ca acest enunţ, - "Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama" -, să nu fie valabil pentru mine.