Fascinat

marți, 26 octombrie 2010

Da, fiind de mic copil o fire meditativă, am preferat să privesc, să mă minunez şi să mă las surprins de toată frumuseţea lui Dumnezeu "risipită" în tot Universul.
Mă fascinează frumuseţeea naturii, în toate formele sale, de la maiestatea muntelui, cu liniştea sa ce spune atât de multe lucruri, până la întinderea mării, cu freamătul său rostitor de poezie.
Deschiderea largă a unei văi şi îngustimea unui canion, croit de o apă tenace, îmi produc bucurii ce nu pot fi spuse în cuvinte.
Fenomenele extreme, deşi înfricoşătoare, mă pun în uimire şi îmi canalizează gândirea, dar şi admiraţia, înspre Dumnezeu.
Dar şi varietatea florilor, a copacilor şi a gâzelor mă fascinează.
Sunt fascinat de complexitatea corpului uman şi am o admiraţie deosebită faţă de gingăşia copiilor.
Privesc cerul noaptea cu mare plăcere, dar şi cu conştienţa infinităţii Universului.
Ce fel de Dumnezeu este acesta care le-a creat pe toate şi le ţine pe toate, dar în acelaşi timp este Tatăl meu?



0 comentarii:

Comentariul tău

Mulţumesc pentru comentariu!