Ce este omul?

joi, 22 aprilie 2010

Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 
(Psalmul 8:4)

Ce mic e omul, dar în acelaşi timp atât de mare!
Ce mic e omul în comparaţie cu Dumnezeu şi totuşi ce mare este în ochii lui Dumnezeu!
Ce mic e omul când, din mândrie, se vede mare şi ce mare e omul când, în smerenie, se vede mic!
Ce mic e omul văzut de duşmanii lui şi ce mare e omul văzut de prietenii lui!
Ce mic e omul care-şi iroseşte viaţa cu nimicuri şi ce mare e omul care îşi investeşte viaţa în lucrurile plănuite de Dumnezeu pentru el!
Ce mic e omul zgârcit şi ce mare e omul darnic!
Ce mic e omul neîndurător şi ce mare e omul milostiv!
Ce mic e omul care se gândeşte la el şi ce mare e omul care se gândeşte la alţii!
Ce mic e omul care îşi lucrează vremelnicia şi ce mare e omul care îşi lucrează veşnicia!
Ce mic e omul care n-are şi când are şi ce mare e omul care are şi când n-are!
Ce mic e omul care-şi urăşte şi prietenii şi ce mare e omul care-şi iubeşte şi duşmanii!
Ce mic e omul care muşcă mâna binefăcătorului său şi ce mare e omul care întoarce obrazul duşmanului său!
Ce mic e omul fără Dumnezeu şi ce mare e omul cu Dumnezeu!

Mitruţ Ştiopu

0 comentarii:

Comentariul tău

Mulţumesc pentru comentariu!